Astăzi vom vorbi despre compostare și compost, și este necesară o scurtă introducere pentru a identifica utilizarea frecventă a acestor termeni.
În viața de zi cu zi, folosim des pungile compostabile sau biodegradabile. Mai mult, fiecare pungă pe care o cumpărăm sau o primim la cumpărături, este inscripționată cu informații despre materia primă din care este făcută și cum poate fi reciclată.
Trebuie să știi că diferența dintre cele două tipuri de pungi (compostabile și biodegradabile) se referă, în principal, la materia primă din care sunt făcute. Atenție! Ambele pungi sunt scutite de ecotaxă.
Pungile biodegradabile se descompun ușor, în prezența razelor UV și în condiții de umezeală normale. Concret, pungile biodegradabile încep să se descompună acasă, în coșul de gunoi dedicat resturilor alimentare (fracție umedă sau gunoi menajer).
Pungile marcate ca fiind compostabile au nevoie de condiții speciale de degradare, îndeplinite fie de un amestec complet de resturi (compostor făcut în spatele curții, dacă ai curte), fie în coșurile de gunoi inventate pentru compost. Și aceste pungi sunt prietenoase cu mediul, deci sunt biodegradabile.
Ce presupune compostarea?
Compostarea este o metodă de descompunere a deșeurilor organice solide (vegetale și alimentare) în prezența aerului, deci este o metodă de reciclare a materialelor organice.
Deșeurile vegetale sunt frunze, iarbă uscată, ramuri de copaci, plante care nu s-au prins, rădăcini de arbori și arbuști.
Deșeurile alimentare sunt produse alimentare destinate consumului uman care ajung la coșul de gunoi, în principal, ca urmare a risipei alimentare.
Deșeurile alimentare se numără printre principalele surse de poluare a mediului.
Compostarea permite gestionarea corectă a deșeurilor, oferind beneficii mediului și economiei.
De ce? Pentru că alimentele și alte materiale compostabile reprezintă aproximativ 20% din deșeurile din gropile de gunoi, iar aceste materiale se biodegradează timp îndelungat în depozit.
Prin compostare se obține compostul.
Compostul este un îngrășământ agricol natural, folosit pentru fertilizarea și îmbunătățirea solului.
Beneficiile compostului includ:
- furnizarea de nutrienți culturilor, ca îngrășământ
- reducea cheltuielilor cu îngrășămintele chimice comerciale
- poate fi folosit și pentru recuperarea terenurilor, pentru construcția de zone umede și pentru acoperirea gropilor de gunoi
Concluzii prietenoase cu mediul:
- Indiferent de rolul tău (comerciant sau cumpărător), folosește, de fiecare dată, pungile biodegradabile sau compostabile.
- Citește mereu ce scrie pe punga ta și află rapid cum trebuie să procedezi atunci când punga s-a degradat și nu mai poate fi folosită.
- Reciclează corect!
Sharing is caring!
